Acreditare Erasmus+ După publicarea listei cu rezultatele selecției pentru Acreditarea Erasmus, în domeniul educație școlară, ce a avut termen limită 29 octombrie 2020, a fost aprobată si candidatura depusă de școala noastră.
Acreditarea Erasmus este un instrument pentru acele organizații care se ocupă de educație, disponibile pentru schimburi și cooperare la nivel european. Acordarea acreditării Erasmus confirmă faptul că solicitantul a elaborat un Plan Erasmus de înaltă calitate, în cadrul unui efort mai amplu de a-și dezvolta organizația pentru perioada 2021-2027.
Școala Gimnazială “George Coșbuc” va implica anual cadre didactice si elevi ai unității, astfel încât, pe toată perioada acreditarii, sa poată beneficia de experiențe Erasmus+.
Proiect Erasmus Plus 2018 - KA1 Felicitări! A fost aprobat proiectul de formare continuă ȋn domeniul educaţiei şcolare (KA1), cu tema EDUCAȚIA OUTDOOR - UN PAS SPRE EDUCAȚIE PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ, finanţat de Uniunea Europeană ȋn cadrul programului internaţional Erasmus+ 2018, în valoare de 32620 euro. 14 iunie 2018 EDUCAŢIA OUTDOOR – UN PAS SPRE EDUCAŢIA PENTRU DEZVOLTARE DURABILĂ
Proiect Erasmus Plus 2016 - KA2 Felicitări! Şcoala Gimnazială “George Coşbuc” a primit aprobare pentru proiectul de parteneriat strategic doar între şcoli (KA2), En Route Contre Le Harcèlement, finanţat de Uniunea Europeană în cadrul programului internaţional Erasmus+ 2016. În proiect vor fi implicaţi elevi şi profesori şi se va desfăşura pe parcursul a doi ani şcolari (septembrie 2016 – august 2018) cu parteneri din Spania, Italia şi Grecia. En Route Contre Le Harcèlement
Proiect Erasmus Plus 2015 - KA1 Felicitări! A fost aprobat proiectul de formare continuă ȋn domeniul educaţiei şcolare (KA1), cu tema Utilizând TIC, devenim profesori mai buni, finanţat de Uniunea Europeană ȋn cadrul programului internaţional Erasmus+ 2015, în valoare de 26640 euro. Utilizând TIC, devenim profesori mai buni
Şcoala Gimnaziala GEORGE COŞBUC - Iaşi
Str. Prof. Ion Simionescu, Nr. 16, cod 700408
Secretariat:
telefon/fax: - 040-232 237795;
Pagini web: http://scoalageorgecosbuc.weebly.com
E-mail: [email protected]